Grăsimea inestetică ne poate complexa, iar de aici până la stările de disconfort psihic și neîncredere în propria noastră persoană este doar un singur pas. De noi depinde cum vom aborda acest subiect și cât de repede vom realiza că avem o problema estetică, pe care o putem rezolva cu ajutorul unei diete echilibrate și a unor tratamente de remodelare corporală, menite să ne scape atât de kilogramele în plus, cât și de celulita inestetică.
Formele atrăgătoare ale unui corp, nu se obțin prin înfometare. Prin urmare este imperios necesar să ținem cont de faptul că masa musculară este cea care va contura o siluetă plăcută estetic și sănătoasă din punct de vedere medical. O persoană, fie bărbat sau femeie, posesoarea unei mase musculare ridicate are mai multă energie și se mișcă foarte ușor. De aici și zicala : “Esti sprintenă ca o căprioară”.
Pentru acest lucru însă trebuie să nu ne privăm organismul de proteine și de grăsimile sănătoase, astfel încât mușchii noștri să nu-și piardă din intensitate.
Dacă te-ai hotărât să faci o schimbare în modul tău de viață, atunci fă-ți o programare la Centrul de Slăbit Elgis din Bucureșți, unde vei avea parte de o analiză corporală profesională, realizată cu ajutorul unui aparat de ultima generație, prin scanare 3D. Specialiștii Centrului vor determina care este nivelul de grăsime exterioară și viscerală, masă musculară, nivelul de hidratare, vârsta metabolică, rată metabolică de bază, circumferință talie, a mâinilor și a picioarelor. Rezultatul evaluării corporale îi va ajuta pe repezentanții Centrului de Slăbit Elgis să conceapă cel mai eficient protocol de remodelare corporală, cu proceduri moderne și relaxante, astfel încât să topească grăsimea și să îți fortifice masa musculară.
Echipamentele de remodelare corporală aflate în dotarea centrului au fost concepute pentru ați remodela silueta la care visezi. Cu ajutorul aparatului Sculptor de la Rowe, terapeuții Elgis îți vor face 30 de minute de Himfu și 30 de minute de crioradiofrecvență corporală și facială.
Cele două proceduri te vor scăpa atât de kilogramele în plus, cât și de centimetrii din jurul taliei, feselor , brațelor , picioarelor și a spatelui. De la o ședință la alta vei observa cum slăbești, fără a fi afectată masa musculară. Acest lucru este posibil deoarece terapia Himfu are proprietatea de a acționa cu ajutorul utrasunetelor la nivelul țesutului gras prin spargerea adipocitelor. Energia produsă în țesut va fi folosită pentru a fortifica masa musculară. Crioradiofrecvența va produce o sinergie spectaculoasă între înghețarea la -10 °C și o încălzire la mai mult de 60 °C cu unde de radiofrecvență multipolară. Efectul acestei terapii este unul spectaculos : topește straturile de grăsime, reduce greutatea, tratează celulita și vergeturile, îmbunătățește aspectul genunchilor lăsați, a coatelor inestetice, a feselor căzute sau îți remodelează abdomenul post-sarcină.
Tratamentul de remodelare corporală și de fortificare a masei musculare va continua cu MagnetiQ, o procedură non-invazivă , care va lifta fesele și va reconstrui mușchii de pe abdomen, brațe și picioare. Totodată, aparatul va ajuta la topirea grăsimii din zonele cu probleme. Nu mai puțin important este aportul Laserului Mitsubishi 2022. Acesta va micșora celulele adipoase și va ajuta la eliminarea lichidelor reținute în interiorul țesutului.
Această tehnologie de ultima generație înlocuiește cu succes orele de aerobic sau de fitness.
Vibromasajul realizat cu ajutorul aparatului Vibromatique îți va salva corpul de inamicul numărul 1, numit celulită sau coajă de portocală. Micro și macro nodulii celulitici vor fi distruși, iar mușchii corpului tău se vor evidenția prin fermitate.
Electrostimularea este un adevărat “festin estetic” pentru musculatură. Aparatul Proffesional 24 Pads este folosit atât pentru față, cât și pentru corp. La nivelul feței, urmare a ședințelor de electrostimulare, vei observa o liftare spectaculoasă a tegumentului. Astfel, vei scapa de bărbia dublă, obraji căzuți vor fi remodelați și își vor recăpăta fermitatea, ridurile din jurul ochilor, gurii, a frunții sau cele dintre sprâncene vor dispărea treptat. La nivelul corpului, această procedură de remodelare corporală îți va fortifica masa musculară și îți va reduce semnificativ celulita.
Tunel no cellulite cu raze infraroșîi te va ajuta să pierzi doar într-o singură ședință între 600 și 900 de calorii. Cele 90 °C din tunel vor elimina excesul de apă, vor detoxifica organismul, vor distruge țesutul adipos și te vor elibera atât de kilogramele în plus, cât și de centrimetrii de care ți-ai propus să scapi. Această procedura se face împreună cu împachetările cu cafea și ulei de argan, ciocolată, ceai verde, împachetări cu miere și banană, nămol oligomineral anticelulitic sau nămol sapropelic.
Aparatul de presoterapie PressoSymphony din cadrul Centrului Elgis îți va ajuta organismul să se elibereze de rezidurile nocive, de toxine și de deșeurile metabolice. Nu uita și de hidratare. Specialiștii Centrului de Slăbit din Bucureșți recomandă consumul a cel puțin 2 L de apă în fiecare zi. În cazul de față, apa nu este doar “izvorul vieții “ ci și elexirul frumuseții.
Așadar, La Centrul de Slăbit Elgis din Bucureșți, remodelarea corporală și tonifierea musculară se realizează printr-un adevărat regal de proceduri eficiente, concepute să te facă fericit/ă. Programează-te online sau telefonic și bucură-te de cea mai bună versiune a ta.
Autor
Eliza Voaides
Marketing Manager